The Official RO Drinking Team Salutes Sziget 2010!

Ceva musteşte în aer, cetitorilor!! Poate că-i vinul oltenesc, de la bunică-mea, proaspăt manufacturat prin procedee de primă generaţie. Poate-i aroma indeziderabilă de metrou bucureştean, în august…
Poate că-i vorba despre ceva organizeală pentru festivalul Sziget 2010! :D
Pentru că anul ăsta Szigetul a fost da shiznit, da bamb, cei câţiva români ce am participat la festival, am hotărât s-o ardem de un fel de promovare pentru ediţia anului viitor. Aşadar urmează, sper, forum de discuţii, poate domeniu propriu, poate ceva înjurături de mamă, în cuvinte simple, tot ce-i nevoie pentru a aduna cât mai mulţi români-szigetari la un loc, sub egida “The Official Romanian Drinking Team”. O să avem şi tricouri personalizate! :D
Încep eu cu căcatul online pentru că-s cel mai neinspirat dintre bloagerii ce dorim să susţinem chestia. Această pagină va fi găzduită momentan pe subdomeniul sziget.zambetegri.com, urmând să se umple (sper eu) de informaţii utile despre festival, în măsura în care acestea apar prin media, informaţii şi păreri despre ediţiile anilor trecuţi, statusuri legate de forumul de discuţii dedicat festivalului, reţete de clătite de la maică-mea şi în general chestiuni utile şi de bun gust!
Dacă doriţi să vă implicaţi, dacă doriţi să înjuraţi, dacă poftiţi să ajutaţi în vreun fel cu promovarea “proiectului” ăstuia, feel free to do so. Nu costă bani, nici nu primiţi bani. Poate doar nişte beri, la terasa Chuck Norris de pe insulă, la anul!

Hai kurtoskalacs şi vouă!
634493284_5_6XfT

Postat la 28/08/2009 ora 4:42 pm de Hubba · Permalink
In: Uncategorized

14 Comentarii

Feed pentru comentarii

  1. Written by theCreatrix
    on 28/08/2009 at 5:03 pm
    Permalink

    Ma inscriu!

  2. Written by backstabberinc
    on 28/08/2009 at 5:35 pm
    Permalink

    Pot sa fiu eu capitanul vostru?

    URA!

  3. Written by Richie
    on 28/08/2009 at 5:48 pm
    Permalink

    Capitanul se alege la antrenament!

  4. Written by Hubba
    on 28/08/2009 at 6:08 pm
    Permalink

    @creatrixo – Ce zici de tricoul cu numărul 99 – Andreea ”Triplusec” Creatrix ? :D
    @backstabberinc – Ahem… cred că avem un post de Director ”Sportiv” pentru tine :D
    @Richie – Pula, cine face, parte își face :D Noi am fost primii, cei cu ideea, noi purtăm tricourile ”speciale” :D

  5. Written by backstabberinc
    on 28/08/2009 at 6:28 pm
    Permalink

    Bah inca nu mi-am pierdut indemanarea la “driblinguri”…de fapt am o sticla de Southern Comfort ce trebuie admolestata…nemernica dracului…!

    URA!

  6. Written by Hubba
    on 28/08/2009 at 6:55 pm
    Permalink

    Eu închinez o sticlă de Unirea 2L (Quadruple-Impact) în cinstea ta, bă! Nu acum, că acum sunt treaz și nu-i frumos să mă îmbătoșez. Dar la anul, în drum spre Sziget, o să mă pulesc cu Unirea, pentru plângând afară tare! (crying out loud :D )

  7. Written by TheCreatrix
    on 28/08/2009 at 9:06 pm
    Permalink

    Deci la anul facem super pararamă! Toţi!

  8. Written by nelle
    on 28/08/2009 at 11:05 pm
    Permalink

    Si eu ma inscriu!

  9. Written by damigeana
    on 29/08/2009 at 7:47 am
    Permalink

    gata ba, te-ai intors de la bozg.. pardon, de la bozgori?
    ian zi, aud ca ti-a placut in bozg.. pardon in bozgoria..
    vezi ca te calc pe degete cand o incepe concertu’ lui banic.. pardon, a lu guano babes.. pardon, a lu’ banica.

    am zic!

  10. Written by rob
    on 30/08/2009 at 1:55 pm
    Permalink

    mi-ai facut tricoul special cu “coach” pe spate?

  11. Written by Hubba
    on 31/08/2009 at 12:11 pm
    Permalink

    @damigeana – am fost, a fost frumos. Ceva deosebit. Cu cântăreţi şi spectacole, cu trucuri magice, cu lapte cu mirodenii şi alte căcaturi d-astea! Ne vedem la Guano Apes, dap!
    @rob – hă-hă, chiar o sa vorbesc cu ăia de la tu.ro, poate-poate :D

  12. Written by ovi sirb
    on 31/08/2009 at 2:07 pm
    Permalink

    Aşa, aşa, e brici. Ne trebe un selecţioner, un căpitan şi echipa. Plus groupies.

  13. Written by Surle, trâmbițe, chestii… | Zâmbete Gri
    on 03/09/2009 at 9:17 pm
    Permalink

    [...] spuneam aici cum că o să se fac sait cu Sziget, cu comunitate, cu forum, cu poze, cu alea… Să vă [...]

  14. Written by little_one
    on 08/09/2009 at 4:00 pm
    Permalink

    Eu cred ca ma bag la partea logistica-administrativa.
    Ufff, asa-mi trebe daca m-am nascut om mare de mica.
    Hai ca vine 2010 acushica…

Feed pentru comentarii

Răspunde